“Nebuni” după cultură! De ziua lui Calistrat Hogaș, niciun vizitator nu a trecut pragul casei sale memoriale

Tot mai puțini oameni interesați de viața și activitatea literară a scriitorului Calistrat Hogaș mai trec pragul casei memoriale a acestuia, situată chiar în centrul municipiului Piatra Neamț, deși în acest an se împlinesc 100 de ani de la moartea acestuia.

Pe 19 aprilie, zi în care marele scriitor s-a născut la 1847, a fost o liniște deplină în incinta muzeului. Ușa închisă, pe care de ani de zile este un afiș care te îndeamnă să suni și să aștepți două minute până vine cineva, dovedește că rar se întâmplă ca cineva să vină pe acolo. Doar grupuri de copii, în special în excursiile școlare, trec pe la casa lui Hogaș să vadă masa la care a fost scris romanul “Pe drumuri de munte” sau copita celebrului său cal, Pisicuța, personaj de roman. Atât de drag i-a fost calul cu care mergea în călătoriile sale montane încât, după moartea sa, i-a păstrat o copită pe care a făcut-o scrumieră. 
Muzeograful Mihai Constantin spune că anul trecut a fost unul foarte bun în privința vizitatorilor, asta pentru că cei peste 2.000 de vizitatori înseamnă mult față de câteva sute. Chiar și așa, nu reprezintă decât o medie de 6-7 vizitatori pe zi. “Din păcate, turiștii care vizitează sunt în număr mai mic. Anul trecut a fost unul destul de bun, am avut vizitatori din țară. Între două și trei mii de vizitatori. Din păcate, lumea este preocupată de alte lucruri decât de cultură. Am avut odată un tânăr care a stat mai mult timp la poartă până a intrat și după ce a vizitat mi-a spus: «m-am gândit mult dacă să intru sau nu, iar acum nu îmi pare rău». Biletul costă doar trei lei” – a povestit muzeograful Mihai Constantin.