Astăzi, la orele 11.00, în locul numit „La vitrine”, situat lângă intrarea Parcului ”Mihai Eminescu” Botoșani de pe Bulevard, va avea loc vernisajul expoziției foto „10 ani de la
aderarea României la Uniunea Europeană”. Expoziția este rezultatul concursului foto cu același nume derulat timp de aproape trei luni și cuprinde circa 30 de fotografii selectate de un juriu de specialitate. Imaginile sunt realizate, în majoritate, în municipiul și județul Botoșani, iar câteva în județele moldave, în țară și în Europa. Dat fiind că, prin regulament, nu au fost stabilite linii tematice speciale, artiștii fotografi au încercat să reflecte, potrivit propriei lor viziuni, tema propusă în titlu. Astfel, au fost realizate imagini cu obiective construite prin fonduri europene, transformări (în bine sau mai puțin bine) în răstimpul celor 10 ani, portrete, peisaje semnificative. O secțiune aparte o constituie imaginile foto care ilustrează libertățile câștigate și întărite în cei 10 ani de Europa: libertatea de circulație, libertatea de creație, libertatea de exprimare.
Pe parcursul derulării concursului Centrul Europe Direct a facilitat comunicarea în mediul real și virtual între artiștii fotografi și organizarea de excursii documentare pe diverse trasee din județ.
Expozanți: Adrian Purice, Alin Ameiroaie, Claudiu Porfir, Constantin Ciofu, Elena Proca, Florin Andrei, Florin Aioanei, Gabriela Luminiță, Marius Corduneanu, Marius Petrescu, Ovidiu Porohniuc.
După evenimentul de lansare, începând cu ora 12.00, în rotonda parcului vor avea loc concursuri pentru copii, dotate cu premii, în cinstea Zilei Europei: șotron Europa, desene pe asfalt, concurs de orientare turistică.
Organizatori: Centrul Europe Direct Botoșani, Focus Club Foto Botoșani, Asociația Buzzmedia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani.
În caz de timp nefavorabil evenimentele se vor derula într-o formă adaptată la sediul Centrului Europe Direct Botoșani de la Hotel Maria (Pietonalul Unirii).
Membrii Juriului:
Cristi Calistru: absolvent al Facultății de Arte – secțiunea Fotografie – Fotograf și Grafic Designer la CJCPCT.
Andrei Baciu: absolvent al Facultății de Litere, doctor în Filologie, profesor de limba și literatura română în județul Prahova și artist fotograf cu numeroase premii naționale.
2
1
0

