Din ce în ce mai multe asociaţii şi ONG-uri se înscriu la concursul de finanţări nerambursabile organizat de Primăria Botoşani. Anul acesta, sumele solicitate sunt aproape duble
faţă de cele alocate de municipalitate.
În total, 37 de asociații și ONG-urile din municipiul Botoșani îşi doresc să desfăşoare activităţi pe banii botoşănenilor. Suma totală pe care o solicită aceste asociaţii este de peste 2,7 milioane de lei, în condiţiile în care consilierii locali au aprobat doar ceva mai mult de 1,4 milioane de lei pentru acest capitol. Dar când e vorba despre bani “moca”, cererile curg gârlă.
Ca în fiecare an, cea mai mare sumă este solicitată de FC Botoşani. Echipa de prima ligă vrea ca municipalitatea să contribuie la activitatea clubului cu fix 1.099.800 lei. Menţionăm că suma totală alocată de municipalitate pentru activităţile sportive este de 1,1 milioane lei. Aici intră şi cluburile de karate, handbal, automobilism, etc. În aceste condiţii, mai mult ca sigur că “felia” pe care o va primi FC Botoşani va fi mult mai mică în comparaţie cu solicitarea.
La fel, sume impresionante sunt cerute pentru activităţile educaţionale sau culturale. În aceste condiţii, membrii comisiei care va distribui aceste sume vor avea o misiune dificilă. “Cred că sarcina comisiei este destul de grea și de ingrată. Îi rog pe membrii comisiei să analizeze foarte bine eligibilitățile și ce este important pentru Botoșani” – a precizat primarul Cătălin Flutur.
2
1
0

