Trei răniți după o depășire imprudentă

Un bărbat de 43 de ani, din oraşul Bucecea, în timp ce conducea autoturismul personal pe raza localităţii Mândreşti, s-a angajat în depăşirea unui vehicul oprit pe marginea drumului public, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 20 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane, care au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testaţi alcolscopic, rezultatele fiind negative.


În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.