Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în sezonul estival 2017. În perioada 26 iunie – 2 iulie, efective mărite de poliţişti au acţionat pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, precum şi de la alte structuri.
În urma activităţilor, au fost constatate 79 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar nouă persoane au fost surprinse în flagrant delict. În perioada menţionată au fost aplicate 586 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 199.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 395 de lei. Poliţiştii au intervenit la 258 de solicitări ale cetăţenilor, majoritatea venite prin intermediul serviciului 112 şi au aplicat 106 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 48 pentru alte fapte.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au aplicat 432 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din care una pentru consum de alcool şi 250 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere, dintre care unul pentru consum de alcool şi opt pentru încălcarea regimului legal de viteză şi au retras 13 de certificate de înmatriculare.
Astfel, la data de 26 iunie 2017, poliţiştii au depistat în zona pieţei centrale a municipiului Dorohoi, o femeie de 31 de ani care oferea spre vânzare cantitatea de 320 de ţigarete (16 pachete) fără documente legale, cu timbru de proveniență Republica Moldova şi Ucraina.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar cantitatea de ţigarete a fost ridicată și indisponibilizată.
La data de 28 iunie 2017, în jurul orei 12.00, poliţiştii Secției Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au depistat în localitatea Hlipiceni, şapte persoane din oraşul Dărmăneşti, județul Bacău, care se deplasau cu trei autoturisme şi ofereau spre comercializare diverse bunuri industriale (ligheane, oale, ceaune, găleţi), fără să fie autorizate în acest sens.
Poliţiştii au aplicat trei sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990, în cuantum de 2.000 lei, iar bunurile au fost confiscate.
De asemenea, conducătorii auto au fost sancționați contravențional, conform O.U.G. 195/2002 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, cu amendă în valoare de 870 lei fiecare.
În ultima zi a lunii iunie, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe strada Zorilor din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehiul sub influenţa alcoolului.
2
1
0

