Dosar penal pentru consum de alcool

La data de 1 iulie 2017, la ora 08.35, A. T., de 64 de ani, din comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională din municipiul Botoşani.


Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectueaza cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.