Pornind de la situația actuală din clasament și la fotbalul arătat în primele opt etape, FC Botoșani pleacă cu prima șansă în meciul de astăzi contra celor de la Dinamo București.
Valeriu Iftime, patronul botoșănenilor, crede că meciul va fi unul echilibrat în ciuda parcursului dezamăgitor de până acum al „câinilor roșii”.
„Eu spun că Dinamo e o echipă bună, mai bună decât în urmă cu patru etape. FCSB i-a bătut dintr-o întâmplare nefericită. Dinamo este o echipă bună și mă tem că se vor remonta. Noi vrem să câștigăm și pariez pe victoria Botoșaniului, dar nu e o victorie ușoară, iar Dinamo o echipă în degringoladă. Dinamo are o degringoladă financiară.
Eu nu am mare merit. Echipa, Marius și partea de administrație au făcut lucruri extraordinare. Să fii pe locul trei în campionat după opt etape, e greu de prezis. Are Marius o formulă interesantă și eu o susțin. Eram în Austria, aveam 17 jucători, ne uitam unii la alții și aveam niște cârcotași care ne dădeau zero puncte în primele patru etape. Acum cred mai mult și sper să nu fie invers. Parcursul este mai ușor și sper să nu avem starea asta de împliniți și să nu jucăm cum trebuie. Văd o atmosferă bună, o echipă echilibrată” – a declarat Valeriu Iftime.