Spectacol total pe “Municipalul” botoşănean

FC Botoşani şi CSM Poli Iaşi au terminat la egalitate, ieri seară, 3-3 (2-2), în etapa a XI-a din Liga 1. FC Botoşani a condus cu 2-0 şi 3-2 în derby-ul Moldovei, dar ieşenii au revenit şi au obţinut un punct. Botoșănenii au început perfect și după nouă minute conduceau cu 2-0, grație golurilor marcate de Daniel Popa, minutul 5, și Mihai Roman, în minutul 9. Ieșenii au egalat până la pauză. Jo Santos a redus din diferență în minutul 20, iar opt minute mai târziu Mendes a egalat.

Pentru gazde au marcat Daniel Popa (6), Mihai Roman (9) şi Laurenţiu Buş (57 – penalty), în timp ce pentru ieşeni au punctat Jo Santos (20), Pedro Mendes (28) şi Andrei Cristea (81 – penalty). Salim Cisse (Poli) a fost autorul unei ratări monumentale în minutul 77, de la mai puţin de un metru de poartă.

Antrenorii celor două echipe, Flavius Stoican (CSM Poli Iaşi) şi Costel Enache (FC Botoşani), au fost trimişi în tribună pentru proteste. FC Botoşani este la al doilea meci acasă fără victorie, în timp ce Poli Iaşi e neînvinsă de trei etape (două egaluri în deplasare, victorie acasă).

După acest egal, FC Botoșani ajunge la 20 de puncte în 11 meciuri și este pe locul 5. Poli Iași ajunge la 14 puncte, se află pe locul 9, și este la egalitate cu FC Voluntari, echipa de pe locul 8.


Echipele de start:

FC Botoșani: Cobrea – Dumitraș, Miron, Burcă, Ungurușan – Tincu, Bordeianu, M. Roman – Moruțan, D. Popa, L. Buș

Rezerve: Pap, Plămadă, Ciaccheri, Serediuc, Rodriguez, Oaidă, Chitoșcă

Antrenor: Costel Enache

Poli Iași: Koșelev – Almeida, Frăsinescu, Moisi, Sint – Qaka, Cioinac – Ștefănescu, P. Mendes, Jo Santos – A.Cristea

Rezerve: Kelava, Cisse, Bădic, Danale, Panțâru, Bosoi, Kizito

Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: Sebastian Colțescu

Asistenți: Radu Ghinguleasc, Stelian Slabu