Participare botoșăneană la Stagiul Internațional de Tam The

Federatia Romana de Arte Martiale a organizat, în perioada 25-27 octombrie 2019, la Brasov, Stagiul International de Tam The, conform calendarului competitional pentru anul sportiv 2019.

Stagiul desfasurat sub indrumarea maestrului fondator Thay Chuong Mon Pham Xuan Tong, o legenda vie in lumea artelor martiale vietnameze, a avut o participare de 143 de persoane.

Tam The-ul, similar Tai Chi-ului, s-ar putea defini ca o succesiune de mișcări lente menite să inducă o stare de unitate și de armonie între corp și spirit.

Tam The este  o modalitate de refacere, îmbunătăţire şi menţinere a sănătăţii într-un mod natural, accesibil oricui, indiferent de vârstă şi condiţie fizică.

Meditaţia este dezvoltarea conştientă a facultăţilor mentale.

Termenul se referă la numeroase tehnici care permit dezvoltarea calmului, a relaxării, concentrării focalizate, bunăvoinţei, compasiunii, toate aceste tehnici având acelaşi scop, antrenarea spiritului, un antrenament asemănător celui pe care îl necesită practicarea unui sport.

Tam The-ul se adresează atât spiritului cât și corpului fizic, fiind un concept filozofic (Yin – Yang) dar și o știință a vindecării.

Scopul final al Tam The-ului este obținerea unității dintre corp și un spirit tânăr, odată cu păstrarea stării de sănătate a organismului.

Din partea Clubului Sportiv Dao Botosani au participat la stagiu un numar de șase sportivi.

Aceasta activitate face parte din Proiectul Qwan Ki Do –activitati sportive in anul 2019, realizat cu sprijinul Municipiul Botosani si al Consiliul Local Botosani. Continutul acestui proiect nu reflecta neaparat pozitia Municipiului Botosani si nu implica nici o resposabilitate din partea acesteia.