Liviu Ciobotariu vrea ca botoșănenii să urce în clasament

Înainte de meciul din această seară dintre FC Botoșani și Dinamo București – ora 21.00, Stadionul „Municipal”, Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al celor de la FC Botoșani, a făcut câteva declarații. El știe că Dinamo este un adversar dificil. „Va fi un joc greu pentru noi, mai ales că întâlnim un adversar puternic, o echipă titrata, o echipă cu nume. Jucăm acasă în fața suporterilor și ne dorim foarte mult să avem continuitate în evoluțiile care urmează, să avem rezultate pozitive chiar dacă ne-am realizat obiectivul de a rămâne în prima ligă. Avem patru jocuri cu patru victorii consecutive fără gol primit… Suntem, în momentul de față, într-un clasament al formei pe primul loc și asta se datorează în primul rând jucătorilor care au dat dovadă de caracter, pentru că nu este ușor să joci în două săptămâni patru meciuri cu deplasări lungi, grele” –  a afirmat tehnicianul.

Și lista accidentaților îi dă bătai de cap antrenorului.  „În ultima partidă am plătit scump. Avem trei jucători indisponibili, mă gânedam, în primul rând, la Holzmann care și-a spart capul și săracul avea atâta devotament încât vroia să intre să joace din nou și el era în comă” – a continuat Liviu Ciobotariu.


Despre Dinamo și jucătorii care evoluează pentru alb-roșii, Liviu Ciobotariu a spus: „Sunt convins că ei vor să-și păstreze primul loc în clasament, iar noi vrem să ne continuăm parcursul bun și să arătăm că suntem o echipă care joacă fotbal, să aducem o bucurie suporterilor după care ne vom concentra pe derby-ul de la Iași. Noi nu am jucat niciodată la egal, însă într-o partidă se pot întâmpla multe lucruri. Dinamo este o echipă cu jucători care fac diferența cum ar fi Papazoglou, Montini, Nistor și toți ceilalți, dar și noi vrem cele trei puncte și dacă ne facem o socoteală putem un loc mai sus. Suntem o echipă matură și vrem să arătăm că rezultatele obținute nu au fost întâmplătoare”.