FC Botoșani a câștigat meciul din deplasare cu Sepsi, de la Brașov, scor 2-0, disputat pe o ninsoare abundentă în ultima parte. Meciul de la Brașov, dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC Botoșani a fost primul din acest sezon al Ligii 1 disputat în condiții de iarnă. Pe lângă temperatura care a coborât la zero grade Celsius, jucătorii celor două echipe au trebuit să se confrunte și cu o ninsoarea. Aceasta și-a făcut apariția, pentru o scurtă durată, și înainte de startul meciului, iar, apoi, a început să cadă în rafale pe finalul jocului. Din cauza viscolului din ultimele minute, care avea să nu se oprească până la ultimul fluier al arbitrului, zăpada s-a depus pe suprafața de joc.

Din fericire, vremea nu a influențat cu mult desfășurarea partidei, în condițiile în care covorul de zăpăda s-a așternut pe gazon abia în ultimul sfert de oră, atunci când FC Botoșani conducea deja cu 2-0, după golurile lui Laurențiu Buș, din penalty, înainte de pauză, și Bordeianu, din prima parte a reprizei secunde.
Moldovenii au început siguri pe ei și au deschis scorul în prelungirile primei reprize, când Laurențiu Buș a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost scos de Mihai Roman, care a fost faultat de Petroviki.

În minutul 55, Mihai Bordeianu a șutat de la marginea careului, iar mingea a fost deviată în poartă: 0-2 scor final.
Sepsi a forțat și cu 10 minute înainte de final, iar Hadnagy a primit al doilea cartonaș galben, după ce a simulat un fault în careul advers.
2
1
0

