FC Botoşani a pierdut aseară meciul disputant pe Arena Naţională împotriva celor de la FCSB, scor 2-0. În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat la un singur punct de liderul CFR Cluj, iar FC Botoşani a ajuns pe locul 4.
Prima ocazie a meciului a venit la şutul deviat al lui Ovidiu Popescu (11). Budescu a deschis însă scorul, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri (18), executată impecabil la semiînălțime. Imediat, Buş l-a pus la încercare pe Niţă cu un şut din afara careului (20). Scorul a devenit 2-0 cu patru minute înainte de pauză, atunci când Florin Tănase l-a surprins pe Cobrea, cu o execuţie de la distanţă (41).
În partea secundă, Budescu putea semna dubla, dar a tras peste poartă din poziţie bună (64). Cea mai mare ocazie a oaspeţilor a avut-o Ciaccheri, cu un sfert de oră înainte de final (74). Argentinianul, bine lansat printre fundașii centrali ai roș-albaștrilor, a dat mingea mai apoi pe lângă Momcilovic, după care a șutat, dar peste poartă.
Intrat la pauză în locul lui Alibec, Gnohere a fost în două rânduri periculos pentru poarta adversă, (83 şi 87) dar FCSB – FC Botoşani s-a terminat 2-0.
Botoşănenii au cerut eliminarea lui Denis Alibec în finalul primei reprize (45+1), la un fault comis asupra lui Andrei Burcă, într-un moment în care căpitanul echipei FCSB avea deja un cartonaș galben. Alibec nu a primit al doilea avertisment, el fiind schimbat apoi la pauză.
FCSB – FC Botoșani 2-0 (2-0), Arena Națională – București
Au marcat: Constantin Budescu (18), Florin Tănase (41).
Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova); arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Andrei Antonie (București)
Observatori: Constantin Ștefan (București) – CCA, Ion Cățoi (București) – LPF
2
1
0

