FC Botoşani a fost învinsă dintr-un gol marcat din offside

În urmă cu câteva minute s-a încheiat meciul de la Turnu Severin dintre CSU Craiova şi FC Botoşani. Oltenii s-au impus la limită, scor 1-0, după un gol marcat de Hristo Zlatinski, în minutul 79. Jucătorul bulgar, când a primit pasa de gol, se afla într-o poziţie de offside.

Trebuie să precizăm şi faptul că FC Botoşani a pierdut doi jucători în primele 30 de minute, Lorand Fulop şi Stelian Cucu fiind înlocuiţi după ce au suferit accidentări.

Meciul a început cu oltenii în jumătatea celor de la FC Botoşani. Craiova s-a instalat încă din primele minute în jumătatea adversă de teren. În minutul 4, Mitriță trimite un şut periculos dintr-o lovitură liberă de la circa 23 de metri, dar peste poarta botoșănenilor. Imediat, elevii pregătiţi de Costel Enache au ripostat. Mihai Roman a primit o minge pe dreapta, a pătruns în careu și și-a întors un adversar, dar șutul său cu stângul a trecut cu puțin pe lângă colțul lung al porții apărate de Calancea.  Minutul 44 a adus încă o ratare pentru Botoșani! Serediuc nu a reușit să atingă mingea și să o reia din fața porții, după o centrare venită de pe dreapta atacului moldovenilor. În ultimul minut al primei reprize, Gustavo a șutat puternic cu stângul, de la peste 20 de metri, dar la o palmă peste poarta Botoșaniului.


Şi repriza a doua începe la fel. Cei de la Craiova se instalează în terenul botoşănenilor şi ratează câteva ocazii de a deschide scorul. În minutul 53, Mihai Roman a șutat direct spre poartă din lovitura liberă care a rezultat la faza precedentă, dar mingea a întâlnit bara dreaptă, la colțul scurt. Peste numai şase minute, Daniel Popa reuşeşte o fază de toată fumuseţea, şutul său este respins de Calancea, dar Mihai Roman nu reuşeşte să ajungă la balon pentru a-l împinge în plasă.

Imediat, Barthe, care fusese avertizat cu cartonaş galben la faza din care Mihai Roman a şutat în bară, face un nou fault din spate la mijlocul terenului, dar Istvan Kocacs nu îi arată al doilea „galben”. Oltenii nimeresc şi ei bara porţii aparată de Cobrea, în minutul 66, când Mihai Roman II, trimite cu capul după o centrare a lui Mitriţă.

Minutul 79 aduce golul craiovenilor. Hristo Zlatinski a deschis scorul pentru olteni. Mitriță a centrat de pe stânga, Gustavo a recentrat cu capul, iar Zlatinski, dintr-o poziție suspectă de offside, a trimis tot cu capul, din plonjon. Portarul Cobrea nu a putut evita golul și a intrat cu tot cu minge în poartă.

Până la final, botoşănenii au căutat golul egalării, dar norocul nu a mai fost de partea lor.