Dinamo, amenințată după FC Botoșani – FC Voluntari

FC Voluntari și FC Botoșani au terminat la egalitate, 1-1, în etapa a X-a a Ligii 1 la fotbal.

Mijlocașul lateral Sebastian Chitoșcă (foto), 25 de ani, a marcat golul celor de la Botoșani, în minutul 80, și a vorbit despre echipa antrenată de Costel Enache, spunând că moldovenii trebuie să o învingă pe Dinamo etapa viitoare. „Orice punct este bun. Mai bine marca alt coleg și luam cele trei puncte. Am avut ocazii, dar nu am marcat. Trebuie să lucrăm mai mult la finalizare. Trebuie să o batem pe Dinamo pentru că deja avem prea multe meciuri fără victorie. Avem nevoie de un rezultat bun. Trebuie să muncim mai mult și să fim mai modești” – a declarat Sebastian Chitoșcă la finalul meciului.


Și Dinu Todoran, antrenorul celor de la FC Voluntari, a vorbit despre meciul cu botoșănenii.

„Ne ajută pe viitor! Cam orice punct este important şi contează. Sunt însă foarte nemulţumit pentru că am început bine, am dat gol, dar a venit apoi faza din repriza secundă, când, din neatenţie, am luat cartonaş roşu şi istoria meciului s-a schimbat. Tebuie să câştigăm şi un meci, dar astăzi am avut ghinion. Păcat că n-am câştigat. Era să pierdem iar pe final, în minutul 90+4. Din fericire a intervenit Vâtcă. La asta nu mai rezistam. La noi, în minutul 90, parcă fiecare adversar are ocazie de gol la fiecare meci” – a spus Dinu Todoran.