Destinaţie supriză pentru Mihai Bordeianu

CFR Cluj continuă să facă spectacol pe piaţa transferurilor în această iarnă. După ce i-a prezentat oficial pe Mailat, Ţucudean şi pe Costache, gruparea din Gruia a bătut palma cu FC Botoşani pentru mijlocaşul Mihai Bordeianu (26 de ani).

Cele două grupări au ajuns la un acord pentru transfer, iar suma pe care liderul Ligii 1 o va plăti se ridică la 100.000 de euro. Bordeianu va deveni astfel cel de-al patrulea jucător înregimentat de CFR în această iarnă, după Ţucudean, Costache şi Mailat.


În vârstă de 26 de ani, Bordeianu este mijlocaş central şi a fost titular de drept la FC Botoşani, unde a evoluat din 2014, când fusese adus de la FCM Dorohoi. În acest sezon, fotbalistul a bifat 20 de partide în tricoul grupării moldave şi a reuşit un gol şi o pasă decisivă.