Declaraţii halucinante făcute de Gheorghe Mulţescu

După fluierul de final al meciului disputat la Botoşani, Gheorghe Mulţescu, antrenorul celor de la CSU Craiova, a făcut câteva declaraţii halucinante. Cu toate că echipa sa tocmai fusese învinsă şi se îndepărtează de partea superioară a clasamentului, Gheorghe Mulţescu a spus: „Două obiective s-au rezolvat: am ieşit toţi sănătoşi de pe teren şi nu au luat galbene cei care aveau trei galbene şi erau în pericol de suspendare”.

Aceasta poate deveni şi o definiţie a optimismului. Nu e deloc rău ca la un eşec să vezi, în primul rând, partea bună. Iar antrenorul juveţilor pare a deborda de optimism şi înţelegere: ”Noi nu am fost adaptaţi la condiţiile de joc. Uneori, pe parcursul meciului, jucătorii s-au menajat. Spuneau că nu puteau sta pe picioare, dar nu să intre şi în contre. Cu toate acestea, nu am ce să le reproşez. Dacă jucam pe teren normal şi se întâmpla aşa, puteam să îi critic mai mult. Dar aşa, chiar nu am ce să le reproşez!”.


Referindu-se la partida din această seară, antrenorul oaspeţilor a recunoscut că „suprafaţa de joc s-a prezentat în condiţii mai mult decât normale, având în vedere temperaturile de afară”. El crede că jucătorii botoşăneni s-au acomodat mult mai bine cu terenul îngheţat şi că au stat mai bine pe picioare. În opinia lui Gheorghe Mulţescu, „botoşănenii au fost mai agresivi şi au avut realizări tehnice pe acest teren. Una peste alta, FC Botoşani a meritat victoria, chiar dacă a fost obţinută dintr-o greşeală făcută de 2-3 jucători ai Craiovei. Adversarii noştri de astăzi au avut mai multe situaţii din care puteau să marcheze”.


Despre declaraţiile făcute de Leo Grozavu legate de „războiul” de la această partidă, Gheorghe Mulţescu crede ieşirea antrenorului botoşănean a fost neinspirată. Totuşi, tehnicianul juveţilor recunoaşte că fotbaliştii botoşăneni s-au comportat foarte agresiv, dar numai în sens fotbalistic, nu şi altfel. La fel, jucătorii FC Botoşani au fost mai motivaţi, mai montaţi, au alergat mai mult, au avut mai multe realizări şi au fost mai prezenţi în joc decât oltenii.

După cum se ştie, înaintea partidei oficialii Craiovei au făcut o contestaţie cu privire la starea terenului, prin care solicitau amânarea partidei cu 24 de ore. Gheorghe Mulţescu spune că elevii săi „au tot au aşteptat să nu se joace meciul. Ăsta nu e fotbal. Nu poţi să joci fotbal pe gheaţă”. El consideră că nu e ok ca decizia privitoarea la disputarea sau nedisputarea unui om să fie în mâna unui singur om. „E un dialog al surzilor! Cine să te asculte? Hotărârea de a se juca sau nu un meci de fotbal este în mâna unui singur om, a arbitrului. E inimaginabil! Cum poate să judece şi să hotărască un singur om?” – a încheiat tehnicianul craiovean.