Costel Enache i-a “citit” pe dinamovişti. Pot produce botoşănenii surpriza?

Astăzi, de la ora 21.00, FC Botoşani are un meci extrem de greu, pe Naţional Arena, împotriva celor de la Dinamo Bucureşti. Costel Enache, antrenorul principal al celor de la FC Botoşani, se arată încrezător înaintea partidei şi speră la un rezultat pozitiv. El se bazează pe agresivitatea pozitivă arătată de roş-alb-albaştri în meciul de luni, de pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj şi speră că evoluţia bună a botoşănenilor se va repeta şi în această seară.

Mai mult, tehnicianul botoşănean a tras o serie de concluzii după ce a analizat foarte bine meciul dinamoviştilor cu Juventus Bucureşti din prima etapă. “Mi s-a părut un joc destul de echilibrat, ofensiv – defensive. Am văzut parcă un plus de viteză și agresivitate față de anul trecut, meciul a avut ritm şi intensitate, iar din ce am observat eu, golurile au venit în urma unor faze fixe și cred că acolo e un punct forte ale adversarilor. Dar nu trebuie neglijate celelalte aspecte, Dinamo e un club bun, au achiziții care pot ridica nivelul echipei” – a spus Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani, înaintea meciului din această seară.


Singurii jucători pe care Costel Enache nu se poate baza sunt Plămadă şi Târnovan, cei doi acuzând accidentări mai vechi. “Noi încercăm să ne creăm un model de joc propriu și cu mici corecturi pentru fiecare meci, în funcție de adversar” – a încheiat Costel Enache.