Campionatul Național de Cros, în Pădurea Rediu

Sâmbătă, în Pădurea Rediu Botoșani s-a desfășurat „Campionatul Național de cros” pentru categorii de vârstă 16 și 18 ani, respectiv copii categoria 1 și 2. Evenimentul a fost organizat de Asociația Județeană de Atletism Botoșani în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoșani.

În calitate de cetățeni europeni – se spune în comunicatul evenimentului – dorim să promovăm valorile europene și bunăstarea cetățenilor prin participarea la un cros popular la care să ia startul tinerii din țară, tinerii cetățeni ai Europei. Ei vor promova mișcarea pentru sănătate, alergarea fiind o activitate fizică moderată pe care oricine o poate efectua pentru a îmbunătăți sănătatea. Alergarea este un mod de viață sănătos, este modul prin care indivizii, comunitățile și națiunile își pot promova sănătatea, bunăstarea prin mediul activității fizice organizate”.

Centrul Europe Direct Botoșani a împărțit câștigătorilor premii constând în materiale promoționale: rucsacuri din material textil, tricouri, mape, sacoșe-cadou, stegulețe și baloane multicolore.

Mulțumiri deosebite doamnei profesoare Carmen-Silvia CIOBANU, în calitate de practicant, anul universitar I, Masterat – Spațiul Public European, Universitatea S.N.S.P.A., Facultatea de Administraţie Publică – studii universitare de masterat.