Campiona AFC Viitorul Albești realizează EVENTUL!

După ce duminică trecută au primit tricourile, medaliile si trofeul acordate campionilor ediției 2018-2019 a campionatului județean, echipa susținută de Brăduțu Brașoveanu a reușit să se impună și în finala județeană a Cupei României la fotbal.

Și de aceasta dată adversar a fost, ca de altfel pe întreg campionatul, echipa regretatului Gheorghi Rotaru, fosta participantă în Liga 3, Inter Dorohoi.

Meciul a fost unul plăcut, dominat de echipa din Albești în prima repriză, când bara porții lui Satco s-a opus de două ori deschiderii scorului. Tot de două ori s-a opus și experimentatul portar dorohoian deschiderii scorului.

Repriza a doua a adus în teren un Inter mai proaspăt, care a avut inițiativa mai mult și două ocazii mari de a înscrie. Finalul celor 90 de minute îl scoate în evidență pe Dorel Satco, care scoate de la „păianjen” o lovitură libera executată de Ursache.

De menționat ca micii fotbaliști de la Juniorul Dorohoi în partea a doua a meciului l-au susținut pe „Domnul Dorel”!

Prelungirile au fost de prisos, ambele echipe așteptau  loviturile de departajare, unde au fost mai inspirați campionii ultimilor două ediții de campionat: Viitorul Albești!

Viitorul Albești: Brașoveanu – Iosub, Letos, Ursache, Tucaliuc, Maxim, Paiu, Galan, Voiniciuc, Melesteu, Ionescu.

Rezerve: Florea, Dumitraș, Rusu, Împăratu, Ene, Cătană.

Antrenor: Augustin Ivașcă.

Inter Dorohoi: Satco – Cososchi, Chiorescu, Roșu, Buhăeanu, Mitoșeru, Antonescu, Chihaia, Mihai Alxandru, Sterciuc, Lungu Sorin.

Rezerve: Mihăleu, Andrieș, Moise, Zup, Tomososchi, Chițău, Mandache.

Antrenor: Hâj Cătălin.

Partida a fost condusă din teren de arbitrii Ciprian Iovu, Cătălin Branză și Mihăița Noroc.

Observatorul partied a fost Valentin Luca.

Trebuie să îi menționăm și pe cei din conducerea AJF Botoșani, care s-au implicat pentru ca meciul să fie unul foarte bine organizat. Felicitări lui Bogdan Zanfirescu (președintele AJF), precum și vicepreședinților Ilie Andrici și Gabriel Tanasă, pentru dăruirea cu care au organizat această cometiție la nivel județean.