Astăzi, începând cu orele 16.30, FC Botoșani întâlnește, în deplasare, Gaz Metan Mediaș. Partida se anunță foarte disputată, mai ales că ambele echipe își propun accederea în play-off. În aceste condiții, botoșănenii au mare nevoie de o victorie pe terenul ardelenilor.
Marius Croitoru, antrenorul principal al botoșănenilor, știe că meciul va fi unul dificil: „Un meci dificil, împotriva unei echipe foarte bune. O echipă care își merită locul actual. Un antrenor foarte bun pe care eu îl respect și îl apreciez enorm. Va fi o luptă dificilă pentru acel ultim loc de play-off. Ei au declarat că obiectivul este de a prinde play-off-ul. Și noi suntem cu șanse reale să prindem play-off-ul dar nu ăsta este obiectivul nostru în acest an. În cazul în care vom reuși să câștigăm, vom fi acolo și vom face tot ce ne stă în putință”.
El crede că meciul va fi unul echilibrat. „Au simțit forța noastră și știu exact ceea ce jucăm noi. Nu cred că vor încerca să vină peste noi. Asta este părerea mea. Vom vedea la fața locului” – a completat Marius Croitoru.
Punctele puse astăzi în joc sunt vitale pentru botoșăneni, mai ales că urmează o serie de meciuri grele.
“Urmează o serie foarte grea. Îmi doresc să păstrăm șanse reale pentru play-off. Cel mai important este meciul de duminică. Ne dorim ca distanța dintre noi și play-off să nu se mărească. Nu este obiectivul impus de club, dar băieții își doresc foarte mult lucrul acesta. Dacă vor să meargă în play-off, trebuie să arătăm ca o echipă de play-off. Anul acesta încerăm să construim o echipă. Din păcate, suntem nevoiți să și vindem. E greu să ții o echipă doi-trei ani la Botoșani, dar vom încerca să ținem cât mai mulți din acești jucători iar de la anul să avem și noi un obiectiv real, acela de a merge în play-off” – a mai încheiat Marius Croitoru.
2
1
0

