Nici până la această dată, postul de director de îngrijiri la Spitalul Judeţean “Mavromati” nu are un titular. Cu toate că a fost scos la concurs de ceva vreme, niciun cadru medical nu s-a arătat interesat de post, dar nici de salariul de aproximativ 4.000 de lei. Se pare că acesta este de fapt unul dintre motivele pentru care nu există doritori: salariul cam mic în raport cu responsabilităţile asumate.
Referindu-se la acest aspect, Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat: ”Spitalul a scos postul de director de îngrijiri la concurs, dar la secretariatul spitalului nu s-a depus nici un dosar. Cel mai probabil se va relua procedura de concurs. Comitetul director va decide cum va proceda cu postul de director de îngrijiri”.
”Principalul motiv pentru care nu și-a depus nimeni dosarul este salariul neatractiv în comparație cu salariile din cadrul spitalului. Pentru postul de director de îngrijiri se solicită ca respectivii asistenți să aibă și studii superioare” – explică Ștefan Bercea.
În prezent, interimar pe postul de director de îngrijiri este Dan Alistari.
2
1
0

