Pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar vor fi acceptați în spitalul din Austria

Pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar vor fi acceptați în continuare de spitalul AKH din Viena, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, președintele PSD, Liviu Dragnea. “Am vorbit cu ministrul Sănătății și mi-a dat vești foarte bune. A trimis o scrisoare președintelui Eurotransplant și a obținut acordul pentru a prelungi colaborarea cu Agenția Națională de Transplant (ANT), dar și promisiunea de a găsi sprijin pentru pacienții care au nevoie de transplant pulmonar” – a afirmat Dragnea.


Întrebat dacă în continuare transplanturile pentru pacienții români se vor efectua în Austria, el a spus că “rămâne în continuare colaborarea”. “ANT a efectuat o evaluare a Spitalului Sf. Maria și a remis un raport din care rezultă fără echivoc că se îndeplinesc condițiile de acreditare în vederea includerii în Programul național de transplant pulmonar. S-a discutat cu dr. Igor Tudorache, care și-a reconfirmat disponibilitatea de a reveni în România să efectueze transplant pulmonar pentru pacienții români” – a mai spus Dragnea.


În context, președintele PSD a menționat, de asemenea, că ”zilele acestea” vor reîncepe operațiile de transplant pulmonar în spitalul bucureștean.