USR Botoșani: Progres venit în pas de melc la Primăria Botoșani

Au trecut peste doi ani de când consilierii USR au cerut Primăriei Botoșani să aplice soluții moderne în serviciile oferite cetățenilor. Soluția programărilor online pentru schimbarea buletinului a fost pusă pe masa primarului încă de la începutul lui 2021. Aglomerația cronică de la serviciul ce eliberează cărțile de identitate, ca și cea de la alte puncte de lucru cu publicul, a arătat în toți acești ani dezinteresul administrației municipale pentru cerințele și așteptările oamenilor. În condițiile în care în alte orașe s-a recurs la adaptarea programului de lucru cu publicul la cerințele cetățenilor, la reorganizarea primăriei și a unităților subordonate astfel încât cetățenii să nu mai stea cu orele în picioare pentru a se achita de diverse obligații, la Botoșani pur și simplu nu s-a dorit. În timp ce sucevenii, spre exemplu, se pot programa online pentru obținerea cărților de identitate încă din vara lui 2020, la Botoșani abia acum se trece la o astfel de abordare.

Consilierii USR au propus încă de de la începutul lui 2021 soluțiile pentru eliminarea aglomerațiilor acerbe de la serviciile de taxe și impozite și de la evidența populației. A fost nevoie de repetate interpelări și reveniri la subiect din partea consilierilor locali USR ca niște soluții elementare să fie aplicate și la Botoșani.

USR Botoșani atrage din nou atenția conducerii Primăriei Botoșani că într-un municipiu ca al nostru ritmul investițiilor și al modernizărilor rămâne, în continuare unul mult prea lent. Este impardonabilă întârzierea cu care edilii șefi reacționează la cerințele firești ale cetățenilor, la soluții deloc complicate care ar putea reduce din decalajul imens ce există între municipiul Botoșani și orașele civilizate ale lumii.

E firesc să apreciezi orice progres deși îmi e greu să înțeleg cum poate dura doi ani să implementezi o chestie atât de simplă, pe care o poate face în maxim o săptămână chiar și un elev de liceu de la profilul informatică. Din păcate și acesta este un motiv din care pleacă botoșănenii în afară, nu doar din cauza banilor prea puțini. Pleacă într-o societate mai civilizată, în care sunt tratați cu respect în relația cu statul. Progresul vine în pas de melc la Botoșani dar vom continua să aducem nevoile botoșănenilor în atenția primăriei și vom insista până vom reuși să trezim administrația locală botoșăneană” – este mesajul transmis de consilierul local USR Raluca Curelariu.