Ludovic Orban, noul preşedinte al PNL

Ludovic Orban a fost ales, ieri, cu majoritate covârşitoare preşedintele noului PNL, fiind cel care încheie fuziunea dintre vechile partide PNL şi PDL, liberalul fiind membru de partid de peste 25 de ani. Ludovic Orban este membru al PNL din anul 1992, partid sub însemnele căruia a candidat la numeroase alegeri locale, parlamentare şi pentru preşedinţia căruia a intrat în cursă şi în anul 2010. Liberalul a candidat la preşedinţia PNL şi în martie 2010, însă, a pierdut în faţa lui Crin Antonescu, obţinând 357 de voturi, în timp ce, Antonescu a primit 986 de voturi.

Orban a fost candidatul PNL la Primăria Capitalei în anii 2008 şi 2016, retrăgându-se din ultima campanie electorală şi renunţând la toate funcţiile din partid, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus urmărirea penală şi controlul judiciar pe 60 de zile. Orban era cuzat de folosirea influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite, la data de 11 aprilie 2016. DNA a susţinut că Ludovic Orban ar fi cerut unui om de afaceri suma de 50.000 euro pentru a acoperi cheltuielile campaniei electorale pentru alegerile locale, însă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat la începutul acestui an. Decizia nu este una definitivă.

Între anii 2004 – 2007, Orban a fost viceprimar general al Capitalei, iar între anii 2008-2012 şi 2012-2016 a obţinut două mandate de deputat. De asemenea, Orban a deţinut şi portofoliul Ministerului Transporturilor, în Guvernul Tăriceanu, pe care l-a păstrat până la încheierea mandatului acestui guvern, în decembrie 2008.