Cu ce variante vine PSD pentru funcţie de prim-ministru

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, şi Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senat, sunt la acest moment variantele PSD pentru funcţia de premier, o decizie în ce priveşte varianta finală urmând a fi luată luni, prin vot, în CExN, au precizat surse din PSD. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, imediat după demiterea Guvernului Grindeanu, prin moţiune de cenzură, că are patru variante de premier “şi domni şi doamne, din partid”. Surse din PSD au precizat, însă că Dragnea nu are, la acest moment, decât două variante: Florin Georgescu şi Mihai Fifor.

Liderul PSD a explicat că va avansa mai multe variante de premier, care să fie supuse votului CExN, el adăugând: “Şi acum simt usturimea de la o singură variantă”. Astfel, sursele citate au menţionat că CExN va vota una sau alta dintre cele două variante. Unele surse susţin că cele mai mari şanse de a fi nominalizat ca propunere de premier, în urma votului CExN, le-ar avea Florin Georgescu. El este în acest moment vicepreşedinte al CA al BNR, prim-viceguvernator BNR şi membru în Comitetul European pentru Risc Sistemic.


Pe de altă parte, Mihai Fifor este unul dintre social-democraţii cei mai apropiaţi, în timp, de liderul PSD, Liviu Dragnea. Fifor a fost propulsat, ca urmare a sprijinului acordat de Dragnea, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, în urma unei propuneri făcute de la microfon de către Dragnea. Fifor s-a declarat surprins atunci când a venit pe scenă pentru a le cere votul celor circa 400 de membri ai Consiliul National.

Liderul PSD Liviu Dragnea a convocat CExN al PSD pentru luni, la ora 10.30, la Palatul Parlamentului, în şedinţă urmând a fi stabilită propunerea de premier cu care PSD şi ALDE se vor prezenta la consultările de la Cotroceni. Tot luni, la ora 13.00, va avea loc şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD, unde se va discuta tot despre propunerea de premier, care va fi prezentată parlamentarilor. Cel mai probabil, parlamentarii PSD vor semna şi o listă de susţinere care să ateste faptul că, împreună cu ALDE, premierul propus de PSD beneficiază şi de majoritatea necesară pentru a fi învestit de Parlament.