Un nou concurs pentru elevii botoşăneni

Etapa judeţeană a Concursului Naţional “Alege! Este dreptul tău ediţia 2017, va avea loc în data 11 martie 2017, de la ora 9.00, la Colegiul Economic ,,Octav Onicescu” Botoşani. Tema din acest an a concursului este: „Drepturile consumatorilor în era digitală”.

La această etapă, se va realiza o expoziţie cu desenele şi creaţiile grafice câştigătoare. Desenele şi creaţiile grafice clasate pe locul I, vor fi colectate şi transmise la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti,  pentru evaluare naţională.


Concursul va fi organizat pe  următoarele categorii:

Clasele I – VI – proba de desene cu tema: „Realizarea unui desen care să reprezinte o pagină web de comercializare a unui produs sau serviciu”

Clasele VII – VIII – creaţie grafică (desen monocrom sau color, schiţă, pictură, desen pe calculator etc.)

Clasele IX– XI – proba de testare a cunoştinţelor  din domeniul protecţiei  consumatorilor, prin test grilă, şi proba realizării unui eseu Cumpăr online şi ştiu ce drepturi am“.

La acest concurs cor participa 55 de copii, 24 dintre aceştia fiind elevi de liceu şi restul din învăţământul primar şi gimnazial.