Poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Flămânzi au participat la o lecţie de educaţie rutieră organizată la Liceul „Nicolae Bălcescu” Flămânzi.
La activitate au participat elevi ai claselor a XI-a şi a XII-a, scopul acesteia fiind conştientizarea tinerilor cu privire la importanţa respectării normelor rutiere, atât în calitate de pietoni cât şi ca viitori conducători auto.
Discuţiile au avut un caracter interactiv, elevii fiind informaţi despre prevederile legislaţiei rutiere, responsabilităţile ce survin odată cu dobândirea calităţii de conducător auto, locurile pe care le pot ocupa în vehicul în calitate de pasageri.
De asemenea, poliţiştii rutieri au efectuat o demonstraţie cu echipamentele din dotare.
2
1
0

