A VI-a ediție a Concursului național „Călătoria mea interculturală” se va desfășura la Botoșani, în perioada 25 -27 mai 2017, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona. La concurs vor participa 30 de echipe din 21 de județe, formate 90 de elevi de nivel primar, gimnazial și liceal, aparținând minorităților naționale conlocuitoare din
România (rromi, maghiari, germani, ucraineni, turci, evrei, armeni, aromâni, bulgari etc).
Din județul Botoșani vor participa trei echipe din următoarele unități de învățământ:
- Școala Gimnazială „Elena Rareș” Botoșani – echipa „Armonie în diversitate”, coordonată de prof. Hârtie Claudia și Moldovanu, formată din elevi aparținând minorității rrome, ruși-lipoveni, ucraineni și evrei.
- Școala Gimnazială Nr. 1 Bălușeni , echipa „Tradiționalii BALUȘENI”, coordonată de Listari Ionela și Cobzariu Virgil, formată din elevi aparținând minorității rrome.
- Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, echipa „Micii meseriaşi”, coordonată de Crâșmariu Cristina, cu elevi aparținând minorității rrome.
Cu acest prilej, în data de 26 mai 2017, la ora:17.00, va avea loc Parada portului tradițional al etniilor „Minoritățile împreună”. Traseul și locul de desfășurare al evenimentului va fi Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, începând de la Hotelul Rapsodia, până în Parcul „Mihai Eminescu, unde va avea loc un flashmob organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Elena Rareș”. La eveniment vor participa 90 de elevi și 30 de cadre didactice din cadrul concursului, 20 de invitați ai minorităților naționale din județul Botoșani și patru cadre didactice responsabile de organizarea evenimentului.
2
1
0

