Ieri, o veste neaşteptată şi extrem de tristă a căzut ca un trăsnet pentru toţi profesorii de la Școala Profesională de Cooperație Botoșani. Colega lor, prof. Cristina Mirela Talpiz, în vârstă de numai 38 de ani, a trecut în lumea Drepţilor, după o suferinţă provocată de o boală necruţătoare.

Cunoscută de toţi colegii, dar şi de elevi, ca o Doamnă plină de viaţă şi bucurie, Cristina Mirela Talpiz s-a stins şi a lăsat în urmă o familie îndurerată.

Colegii ei nu au mai avut puterea decât de a scrie câteva cuvinte despre OMUL DRAG alături de care au împărţit cancelaria: “Nu cu mult timp în urmã, doamna profesor era plină de viață și nu se bănuia că boala o va răpune în scurt timp. Reputat profesor si maistru instructor pentru meseria de Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, îndrăgită de toți elevii săi, care o iubeau pentru stilul său aparte de predare, care le-a insuflat dragostea pentru acesta meserie, doamna profesor este regretată peste măsură de aceştia şi de părinţii lor, care transmit pe această cale sincere condoleanţe familiei îndurerate”.
2
1
0

