Astăzi, profesorii care vor funcţii intră în examene

În această dimineaţă va avea loc proba scrisă în cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani.


Examenul se va desfășura la Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani începând cu ora 9.00 și durează maximum 90 de minute.

Accesul candidaților în săli se va face în intervalul orar 8.00 – 8.30 pe baza buletinului/cărții de identitate /adeverinței de identitate/permisului auto sau pașaportului.