Muzeul Judeţean Botoşanigăzduiește, în perioada 1-14 mai 2022, în spațiul Colecției de Artă din Str. Piața Revoluției, nr. 12, expoziția de pictură „Poveste fără sfârșit”, cu opere semnate de artista Eva Dolha din Cluj-Napoca.
Născută în 1956, absolventă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Eva Dolha a avut drept pasiune artele vizuale, astfel încât a urmat cursurile Școlii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, obținând un masterat în pictură. Este membră a UAPR, Filiala Hunedoara.
A desfășurat o activitate artistică bogată, cu expoziții personale și de grup, atât în țară, la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Zalău, Alba Iulia, Târgu Jiu, Satu Mare, Baia Mare, Craiova, Carei, București, Botoșani și Sighetu Marmației, cât și în străinătate, în Ungaria, Grecia, Franța, Israel și Italia.
A participat la numeroase tabere de creație, atât în România, la Ciucea, Râșca, Mărișel, Târgu Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sovata, Târgu Lăpuș, Seini, Borșa, Desești și Ardud, cât și în străinătate, la Leptokarya (Grecia), Vârșeț (Serbia) și Saint-Maurice-sur Moselle (Franța).
Lucrările artistei se regăsesc în colecții particulare din țară și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, precum și în străinătate, în Statele Unite, Ungaria, Germania, Franța, Spania, Italia, Israel, Japonia, Argentina și Grecia.
Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 1 mai 2022, ora 11.30.
În cadrul evenimentului expozițional, Gabriel Graur și Daniel Anton vor susține un minirecital de clarinet.
Prezintă: muzeograf Ana Coșereanu.
Program de vizitare: zilnic, între orele 9.30-16.30.
Intrarea este gratuită.