„Ziua Instituţiei Prefectului”, sărbătorită în condiții speciale

În urma unei legi adoptate în 2018 de Parlamentul României, 2 aprilie a devenit „Ziua Instituţiei Prefectului”, botoșănenii legați de activitatea acesteia putând să o sărbătorească în acest an într-o a IV-a ediție. Contextul pandemic nu permite, însă, manifestări de o altă natură decât o astfel de comunicare, prin intermediul căreia Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, urează tuturor celor implicați de-a lungul timpului în viața prefecturii „multă sănătate, bucurii și împliniri”.

Este o onoare să deții o astfel de demnitate publică, dar realizezi că pentru soluționarea problemelor unui județ este nevoie de colaborarea tuturor șefilor instituțiilor publice, pentru că singur nu poți să faci nimic. Le mulțumesc tuturor colegilor din cadrul Instuției Prefectului Botoșani, pentru implicare, corectitudine și profesionalism, calități dovedite oricât de grele au fost momentele prin care am trecut împreună. Adresez urări de bine tuturor celor ce au condus și au lucrat în această instituție, prefecți, subprefecți, foști angajați” – a declarat Dan Nechifor.

Preluată după modelul francez, instituţia prefectului a intrat în istorie începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Termenul præfectus este de proveniență latină și înseamnă a însărcina, a-i da cuiva o comandă. Sub acest înţeles, a reprezentat, de-a lungul timpului, o funcţie care a făcut carieră în istoria militară şi administrativă. A câștigat sau a pierdut din prestanță, în funcție de interesele vremii, pentru ca Revoluția din 1989 să readucă reabilitarea funcției de prefect, derulându-se în perioada post-revoluționară, 16 mandate preluate de 12 botoșăneni – prefecți.