Cu toate că de la darea în folosinţă a gropii de gunoi de la Stăuceni s-au tot căutat soluţii pentru decongestionarea oraşului de cantităţile mare de gunoi care se adună mai ales în week-end, până la această dată nu s-a întâmplat nimic concret. După cum ştiţi, încă de la darea în folosinţă a depozitului de la Stăuceni, acesta este închis duminica.
Asta în condiţiile în care botoşănenii produc cel mai mult gunoi la sfârşit de săptămână, iar acesta este ridicat de la platformele din oraş abia luni.
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, ştie că prin contractual încheiat între Consiliul Judeţean şi administratorul depozitului de la Stăuceni, acesta din urmă trebuie să presteze activitatea doar şase zile pe săptămână. Cătălin Flutur nu înţelege de ce ziua liberă a fost hotărâtă ca fiind cea de duminică, pentru că începând de vineri după-masă oamenii fac curăţenie sau gătesc şi se produc cele mai mari cantităţi de deşeuri. Angajaţii de la Urban Serv ar ridica degeaba gunoiul din oraş, în condiţiile în care depozitul este închis duminica.
“Am văzut că sunt probleme cu colectarea gunoiului în timpul week-endului. Am primit niște răspunsuri prin care se spunea că nu se poate, că este un contract care spune să se lucrează șase zile pe săptămână și dacă ar lucra a șaptea zi ar crește foarte mult prețul la gunoi. Nu cred acest lucru. Am făcut o propunere celor în drept, celor care trebuie să facă lucrul acesta. Și eu și toți botoșănenii, vinerea, sâmbăta, toți merg la cumpărături, gătesc, fac curățenie în casă și pun ce se adună la platformele de gunoi. Propunerea mea este, dacă tot vor să lucreze șase zile, să își ia liber miercuri. Să lucreze sâmbătă și duminică, să putem duce gunoiul care se adună în exces și își iau liber miercurea și nu ducem nimic. Și uite așa rezolvăm o problemă. Cu toate că mi se pare normal, dacă se produce gunoi șapte zile, să se lucreze șapte zile din șapte. Este o provocare și o propunere pe care o fac către operatorul Diasil” – a spus primarul Cătălin Flutur.
2
1
0

