Rovana Plumb a preluat ieri mandatul de ministru delegat pentru fonduri europene de la predecesorul său, Mihaela Toader, în cadrul ceremoniei de predare-primire. Ceremonia a avut loc la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în prezența viceprim-ministrului Sevil Shhaideh și a echipei de conducere din minister care gestionează domeniul.
„Pentru mine a fost o onoare să lucrez cu doamna Toader. Chiar dacă au fost câteva săptămâni, a fost o perioadă de lucru intens și îi mulțumesc pentru dedicație. O felicit pe doamna Rovana Plumb la preluarea mandatului și îi spun bun venit în această echipă pe care o consider puternică și motivată. Am încredere că vom reuși să atingem împreună toate țintele pe care ni le-am propus” – a declarat viceprim-ministrul Shhaideh.
Prioritățile în domeniu sunt ca, până la finalul anului, să fie lansate apelurile de proiecte pentru toate liniile de finanțare, acreditarea, până la 1 iulie a.c., a tuturor autorităților de management ale programelor europene și achitarea fără întârzieri a facturilor depuse de beneficiarii programelor. Ținta de rambursare prevăzută pentru anul în curs este de 5,2 miliarde euro.
2
1
0

