Preşedintele Comisiei Europene a salutat abrogarea OUG 13/2017

Premierul Sorin Grindeanu a efectuat o vizită de două zile la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, dar şi cu preşedintele şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker şi Frans Timmermans.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a salutat, în timpul întrevederii de ieri cu premierul Sorin Grindeanu, abrogarea OUG nr. 13/2017, care ”periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu” şi a cerut transparenţă pentru orice măsură care va fi adoptată în viitor. 

Premierul României Sorin Grindeanu şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker au avut, potrivit unui comunicat de presă remis de Executivul de la Bucureşti, ”o discuţie constructivă” în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o ieri la Bruxelles.

”Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi despre lupta împotriva corupţiei. Preşedintele Juncker a salutat recenta decizie a Guvernului român de abrogare a ordonanţei de urgenţă care periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu. Prim-ministrul Grindeanu şi preşedintele Juncker au convenit asupra importanţei unei largi consultări a principalelor părţi interesate şi a unui proces democratic pe care să-l parcurgă orice măsură care va fi adoptată în viitor. Transparenţa şi deschiderea vor fi esenţiale pentru restabilirea şi menţinerea încrederii şi stabilităţii”, se mai precizează în comunicat.


Potrivit sursei citate, Juncker l-a încurajat pe premierul român să continue lupta împotriva corupţiei şi a oferit autorităţilor române sprijinul Comisiei Europene.

”Preşedintele l-a încurajat pe premier să continue punerea în aplicare a reformelor în vederea modernizării economice şi sociale, în acelaşi timp cu dezvoltarea unei politici fiscale responsabile. Au convenit să lucreze împreună în continuare în vederea îmbunătăţirii capacităţii de absorbţie a fondurilor europene în România. La rândul său, premierul s-a angajat să colaboreze îndeaproape cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte Agenda Europeană de Apărare. În cursul întâlnirii, s-a abordat de asemenea problema migraţiei. Preşedintele Juncker a salutat contribuţia României la Poliţia de Frontieră şi la Garda de Coastă la nivel european pentru securizarea frontierelor externe comune ale Uniunii, precum şi eforturile României de consolidare a solidarităţii în domeniul migraţiei şi azilului. Dat fiind faptul că România marchează 10 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, premierul României şi preşedintele Juncker au discutat, de asemenea, despre viitorul UE cu 27 de state membre, înaintea Summit-ului de la Roma, din luna martie, precum şi despre Preşedinţia română a Consiliului din prima jumătate a anului 2019”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Potrivit documentului, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi-a exprimat încrederea că mandatul Preşedinţiei române va fi unul foarte bun în 2019 şi a oferit sprijinul deplin şi expertiza Comisiei pe tot parcursul procesului.

Sursa:(mediafax.ro)