Oferte depuse pentru modernizarea drumurilor județene

Oferte depuse pentru modernizarea drumurilor județene

Proiectele de investiții în infrastructură rutieră demarate de către Consiliul Județean Botoșani au atras atenția antreprenorilor atât din județ, cât și din țară.

În cadrul licitațiilor organizate de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani pentru modernizarea DJ293A (Viișoara – Coțușca) și DJ291K (Lozna – Călinești – DN29C – Talpa) – pentru care președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au semnat, joi, 26 ianuarie 2023, contractele de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – au fost depuse câte cinci oferte din partea unor firme sau asocieri de firme.  

„Am promis că eficientizăm modul de lucru și asta am făcut. În acest moment, avem în derulare procedura de evaluare a ofertelor și sperăm ca în această primăvară să avem un câștigător pentru ca lucrările pe cele două sectoare de drum să demareze cât mai repede. Pentru cele două drumuri avem finanțarea asigurată prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» 10 milioane de euro, iar Consiliul Județean Botoșani va asigura o cofinanțare de aproximativ 300.000 de euro” – a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În urma clarificărilor solicitate de către antreprenori, termenul de depunere a ofertelor pentru DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C, a fost prelungit până pe 6 februarie. „Suntem convinși că vom avea și aici ofertanți. Vrem să încheiem și aici procedura de achiziții cât mai repede ca să putem începe execuția lucrărilor” – a declarat, la rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta.

La Ministerul Dezvoltării mai sunt în evaluare alte trei proiecte depuse de Consiliul Județean Botoșani pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”:

– DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km);

– DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești (10,6 km);

– DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km).

„Sperăm ca procedurile de evaluare să se finalizeze cât mai repede și să semnăm contractele de finanțare. Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Obiectivul nostru este să aducem infrastructura rutieră la standardele actuale și să creăm premisele de dezvoltare economică a județului” – a conchis Doina Federovici.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.