Investiții de milioane de lei la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești

Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile în domeniul social. În această primăvară s-a redeschis șantierul pentru modernizarea Unității de Asistență Medico-Socială Ștefănești. Acesta vizează construirea unei bucătării, a unei noi săli de mese, a unei spălătorii noi, dar și a unui nou sediu administrativ. Lucrările avansează rapid, în această săptămână constructorul turnând placa de la primul nivel, urmând ca în cel mai scurt timp să treacă la lucrările de zidărie.

„Suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții pentru seniorii aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială aflate în subordinea Consiliului Județean. Domnul vicepreședinte Dorin Birta s-a îngrijit de acest lucru și în mandatul trecut, iar acum continuăm investițiile demarate. La Ștefănești se impunea construirea unei bucătării și a unei spălătorii moderne, pentru ca beneficiarii să primească cele mai bune servicii de îngrijire. De asemenea, investiția prevede și un nou sediu administrativ, astfel încât și personalul să aibă cele mai bune condiții de muncă. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să demarăm și să ducem la bun sfârșit cât mai multe investiții pentru a recupera decalajele față de celelalte județe ale țării”– a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Investiția de la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești, care se va derula pe parcursul acestui an, este în valoare de peste 2,6 milioane de lei, bani asigurați de către Consiliul Județean Botoșani. Din aceste fonduri se vor realiza: construcția propriu-zisă a clădirii, finisajele interioare și exterioare, instalațiile pentru utilități și racordarea la rețeaua orașului, amenajarea curții interioare, precum și căile de acces pietonale și auto. De asemenea, în bugetul pe acest an, Consiliul Județean a prins un milion de lei pentru noi investiții. Acestea vizează instalațiile de securitate la incendiu, dotarea cu centrale termice noi și schimbarea instalațiilor în pavilioanele beneficiarilor, dar și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția unui nou pavilion pentru beneficiarii serviciilor de asistență medico-socială.