Institutul Naţional de Administraţie (INA), instituție publică în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, lansează astăzi, 16 noiembrie 2020, programul de perfecționare profesională online „Managementul administrației publice locale”, cu acces gratuit pentru noii aleși locali.
În perioada 9 – 13 noiembrie 2020, s-au înscris 260 de aleși locali, dintre care: un președinte de consiliu județean, 10 vicepreședinți de consiliu județean, un primar de municipiu, 6 viceprimari de municipiu, 5 primari de oraș, 2 viceprimari de oraș, 72 consilieri locali județeni, 91 consilieri locali municipiu și 72 consilieri locali oraș.
Temele abordate în cadrul programului sunt de actualitate și de interes pentru aleșii locali și sunt susținute de formatori cu experiență și expertiză în domeniile abordate. De asemenea, participanții vor avea ocazia să dezbată subiecte de interes cu reprezentanți ai administrației publice cu expertiză, în calitate de invitați.
Impactul digitalizării asupra administrației publice locale
Formatori: Pavel Năstase și Gheorghe Păcurar
Invitați: Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca
Sabin Sărmaș, Președintele Autorității pentru Digitalizarea României
Managementul fondurilor europene
Formator: Răzvan Cătălin Dobrea
Invitați: Adina Florea, Director general adjunct, Direcția generală dezvoltare regională și infrastructură, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Nicolaie Moldovan, Policy Advisor for Cohesion Policy, Regional development&Budget, European Parliament, City Manager Alba Iulia (2012-2019)
Managementul situațiilor de criză
Formator: Răzvan Buzatu
Invitați: Raed Arafat, Secretar de stat Ministerul Afacerilor Interne, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență
Atestarea participării la program se face prin certificate de absolvire digitale, emise automat de platforma training.ina.gov.ro și transmise pe e-mail-ul fiecărui absolvent.
Mai multe detalii privind acest program găsiți AICI.
2
1
0

