O veste excelentă a fost adusă de primarul Cătălin Flutur. Pe amplasamentul fostei Pieţe Griviţa va începe, în curând, construcţia unui bloc ANL. “Este vorba de fosta piață Grivița. Acum ceva timp ne-am propus să facem acolo un bloc ANL, după aia ANL-ul a venit și ne-a spus că doar prin credit ipotecar. Noi am făcut solicitări în continuare, ne-au preluat propunerea și sunt de acord să construim acolo un bloc doar pentru locuințe de serviciu” – a declarat edilul.
Astfel, blocul va fi format din 12 apartamente, acestea urmând a fi repartizate angajaţilor din primărie sau din instituţiilor subordonate. “Locuințele de serviciu sunt pentru toți cei care aparțin într-un fel sau altul de Primărie, salariați din Primărie, din cadrul instituțiilor subordonate Primăriei, a celor de la spitale municipale care aparțin de Primărie, Spitalul de Recuperare și Spitalul TBC” – a continuat Cătălin Flutur.
2
1
0

