Executivul Primăriei municipiului Botoşani a decis ca şi anul acesta să fie organizat Festivalul Verii sau Summer Fest – cum era cunoscut în mandatul “neamţului” Portariuc. De data aceasta, sărbătoarea popular va avea loc în ultimul week-end al lunii august. De remarcat este faptul că în aceeaşi perioadă vor avea loc şi Zilele Diasporei, o premieră pentru botoşăneni. “Intenționăm să organizăm și anul acesta Festivalul Summer Fest în care să integrăm și o manifestare dedicată celor plecați peste hotare care doresc să se întoarcă să își viziteze locurile natale, în acord cu alte manifestări intitulate Zilele Diasporei” – a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
Pentru a stabili toate detaliile legate de finanţarea manifestărilor, precum şi altele strict organizatorice, consilierii locali vor vota o hotărâre în acest sens în sedinţa de luni, 31 iulie. “Avem spectacolele de tradiție de la Botoșani – cu artiști naționali, locali, cu instituții de cultură, cu ceea ce le putem oferi botoșăneni astfel încât festivalul să fie unul reușit” – completează Cosmin Andrei.
În funcţie de bugetul alocat de Consiliul Local şi de sumele oferite de eventualii sponsori va fi stabilit programul final al manifestărilor, precum şi artiştii invitaţi în concerte.
2
1
0

