Ieri, consilierii judeţeni, întruniţi în şedinţă ordinară, au validat noul Consiliu de Administraţie de la SC Nova Apaserv SA. Este vorba despre cele şapte persoane care vor conduce destinele operatorului de apă pentru un mandate de patru ani.

Chiar dacă pe cele şapte locuri din CA erau exact acelaşi număr de persoane selectate, consilierii judeţeni au votat în mod secret, pe buletine de vot, ordinea celor şapte membri. De altfel, o ordine care nu contează mai deloc, atâta vreme cât viitorul preşedinte al Consiliului de Administraţie urmează a fi desemnat mai târziu.
În mod paradoxal, votul secret a adus o surpriză de proporţii, cel puţin pentru unii. Din totalul de 33 de consilieri judeţeni au votat doar 31 (18 de la PSD, 13 de la PNL, iar doi liberali – Ioan Diaconu şi Petre Tupiluş – nu au participat la vot). Ioan Diaconu nu a participat deoarece societatea la care este angajat are legături comerciale cu operatorul de apă, iar Petre Tupiluş pentru că unul dintre cei şapte de pe buletinele de vot era chiar fiul lui, Daniel Tupiluş, director adjunct la Memorialul “Mihai Eminescu”.
Trebuie să precizăm că Daniel Tupiluş (foto jos), după analizarea dosarelor şi susţinerea interviului pentru accederea în CA-ul de la Nova Apaserv SA, s-a clasat pe ultimul loc, la egalitate perfectă cu social-democratul Narcis Ştefan. În cele din urmă, după negocieri purtate între liberali şi social-democraţi, cel care a rămas pentru a fi validat ca membru în CA a fost “băiatul tatii” sau “Tupiluş cel mic”.

Surpriza a venit abia după numărarea voturilor. Pentru ca lucrurile să fie clare, Daniel Tupiluş a obţinut numărul maxim de voturi – 31 din 31. Aşadar, e clar că a existat o înţelegere între liberali şi social-democraţi pe această temă! De remarcat este şi faptul că tot un liberal s-a clasat pe locul al doilea. Gabriel Apotrosoaie a fost preferat de 30 de consilieri judeţeni.
Ceilalţi membri ai Cosniliului de Administraţie au primit următoarele voturi: Albert Tănasă (PSD) – 25, Simion Drelciuc (PSD) -24, Dan Deleanu (PSD) – 23, Călin Bosovici (PSD) – 23, Ioan Comariţa (PSD) – 23.
2
1
0

