Cu câţi bani contribuie Consiliul Local Botoşani la “Zilele Orașului”

Imediat după sărbătorile Pascale, botoşănenii sunt invitaţi să participe la Zilele oraşului. Ca în fiecare an, hramul de Sfântul Gheorghe va fi marcat aşa cum se cuvine de municipalitate. Pentru prima dată după câţiva ani, consilierii locali au aprobat alocarea unor sume de la buget pentru finanţarea acestor manifestări.

Astfel, 50.000 de lei de la buget  vor fi folosiţi pentru organizarea evenimentului ce va avea loc în perioada 21-23 aprilie în Centrul Istoric. De asemenea, din aceeaşi sumă se vor acoperi şi costurile generate de manifestările dedicate sărbătoririi “Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, patronul spiritual al municipiului Botoşani.


Conform rapoartelor întocmite de funcţionarii municipalităţii, “Finanţarea evenimentului se va realiza prin încheierea de protocoale de parteneriat. În schimbul folosirii locului public vor achita contravaloarea spectacolelor artistice, precum şi focul de artificii. La încheierea parteneriatului se va avea în vedere ca valoarea totală necesară desfăşurării evenimentului (plată artişti, foc artificii, publicitate, etc.) să nu fie mai mică decât valoarea taxei de folosire a locului public”.

ProgramuI acţiunilor:
•     21 – 23 aprilie – Spectacole în aer liber cu artişti locali şi naţionali, precum şi spectacole ale instituţiilor de cultură ale municipiului.
•     23 aprilie – Foc de artificii de pe clădirea Palatului Administrativ

“În organizarea evenimentului vor fi implicate toate instituţiile culturale finanţate de la bugetul local precum şi alte entităţi, pentru a asigura o paletă cât mai largă de acţiuni, astfel încât să satisfacem gusturile diversificate ale tuturor cetăţenilor municipiului Botoşani. Vor avea loc acţiuni religioase, spectacole cultural – artistice. de divertisment, toate cu scopul de a asigura cetăţenilor un mod plăcut de petrecere a timpului liber” – mai precizează raportul.