Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Răzvan-Horaţiu Radu, a coordonat, recent, reuniunea trimestrială a Grupului de Lucru Contencios UE (GLCUE). În deschiderea reuniunii, Agentul Guvernamental a prezentat bilanţul activităţii de reprezentare desfăşurate în primul trimestru al anului 2017. Cu această ocazie, au fost trecute în revistă toate cauzele în care se asigură reprezentarea Guvernului României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Comisiei Europene.
S-a subliniat că este important ca instituţiile competente în domeniile care fac obiectul cauzelor să continue să colaboreze cu Agentul Guvernamental prin furnizarea informaţiilor necesare în contextul activităţii de reprezentare.
În ceea ce priveşte acţiunile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru UE declanşate împotriva României, în prezent sunt în curs 59 de astfel de cauze, dintre care 20 privesc incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia UE/aplicarea incorectă a dreptului UE, iar 39 privesc neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivelor UE. În contextul în care, ca şi în 2016, obiectivul principal în 2017 este evitarea aplicării de sancţiuni pecuniare în sarcina statului român, Agentul Guvernamental a amintit de noua politică a Comisiei Europene în ceea ce priveşte respectivele sancţiuni, reiterând că “este necesar ca autorităţile competente să îşi intensifice eforturile în vederea transpunerii complete, corecte şi la timp a directivelor. De aceea, pentru directivele cu termen de transpunere în anul 2017 trebuie realizate toate demersurile astfel încât să prevenim declanşarea de noi acţiuni”.
Totodată, Agentul Guvernamental a declarat că “este esenţială cooperarea interinstituţională, iar instituţiile competente trebuie să identifice atât acţiunile directe, cât şi cererile preliminare în care este oportună intervenţia României, respectiv depunerea de observaţii”. În acest context, interesul şi contribuţia instituţiilor de linie sunt decisive, iar respectarea termenelor procedurale este esenţială.
La finalul reuniunii, a fost comunicată participanţilor o sinteză a celor mai importante hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în lunile ianuarie-martie 2017.
În temeiul art. 4 alin. (1) din OUG nr. 11/2017 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, în activitatea de reprezentare juridică Agentul Guvernamental este sprijinit de GLCUE, un grup de lucru interinstituţional specializat, care se reuneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar. Acesta este format din reprezentanţi ai tuturor ministerelor, dar şi ai altor instituţii ale administraţiei publice. GLCUE dezbate probleme orizontale privind reprezentarea României înaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, identifică soluţii pentru îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale în această materie şi analizează implicaţiile evoluţiilor recente ale jurisprudenţei instanţelor UE.
2
1
0

