Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești – ediția 2021

În vederea creării unei legături directe între producătorii și consumatorii din județul Botoșani, precum și pentru o mai bună promovare a produselor agroalimentare locale, Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani, împreună cu Instituția Prefectului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani, organizează în zilele de 9 și 10 octombrie 2021, “ Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești – ediția 2021“.

Acțiunea se dorește a fi un semnal adresat atât producătorilor locali, cât și consumatorilor, prin care DAJ Botoșani asigură toată disponibilitatea în vederea încurajării consumului de produse locale. Botoșănenii vor avea astfel din nou posibilitatea să achiziționeze legume și fructe proaspete de sezon, dar și produse tradiționale atestate din Botoșani, direct de la producătorii locali. Ziua de 10 octombrie a fost instituită ca Ziua națională a produselor agroalimentare românești, prin Legea nr. 168/2017.

Împreună cu botoșănenii, în data de 10 octombrie 2021, va fi Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoşanilor”, cu un scurt program artistic.

Vor fi prezenți expozanți-producători din județul Botoșani, în special cei care dețin atestat de produs tradițional, pe toate categoriile de produse.

Vă așteptăm în această perioadă, în fața Palatului Administrativ, din Piața Revoluției nr. 1-3, Municipiul Botoșani. Deschiderea oficială a evenimentului are loc pe 10 octombrie 2021, ora 12.00.