Zeci de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier

Ieri, în intervalul orar 11:00-14:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost controlate 28 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier.