Vremea se încălzeşte începând de mâine

Temperaturile vor creşte în toată ţara, începând de mâine, maximele ajungând până la 16 grade, în Banat, au precizat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). “Temperaturile vor creşte de la o zi la alta. Astăziva fi mai rece în Oltenia, Moldova, Muntenia. Apoi, de miercuri, temperaturile vor creşte în toată ţara şi vremea devine caldă pentru această perioadă, până spre 16 grade în Banat” – a precizat meteorologul de serviciu al ANM.


Totodată, sursa citată a mai explicat că astăzi se vor înregistra, în Capitală, în jur de 3-4 grade, ca începând de miercuri termometrele să arate 12 grade. “Mâine şi poimâine, în Oltenia şi în Moldova o să fie mai rece faţă de restul ţării, însă de poimâine vor fi şi ele peste normal, adică la nivelul întregii ţări avem între 4 şi 9 grade” – a mai explicat meteorologul.