Astăzi vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin şi vânt slab până la moderat. În prima parte a zilei în sud şi sud-est va fi ceaţă. ANM a emis astăzi avertizări nowcasting
Cod galben de ceaţă, valabile pe durata orelor următoare în 17 judeţe.
Astăzi, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 26 de grade Celsius, valori uşor mai ridicate decât normalul acestei perioade.
La noapte, în zonele joase din estul şi sud-estul ţării va persista ceaţa, iar pe arii restrânse se va produce şi burniţă. Minimele nocturne se vor încadra între 5 şi 15 grade Celsius, mai scăzute în estul Transilvaniei.
Și la munte se anunţă vreme plăcută, cu temperaturi maxime cuprinse între 13 şi 22 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Noaptea temperaturile vor coborî până la 4 grade Celsius, potrivit meteorologilor.
2
1
0

