Vremea, astăzi

Vremea va continua să se încălzească iar temperaturile vor ajunge la valori normale pentru mijlocul lunii iulie. Cerul va fi variabil, dar după-amiază la munte şi apoi în regiunile intracarpatice va ploua torenţial, avertizează meteorologii. Cantităţile de apă pot ajunge la 20l/mp. Maximele termice se vor încadra între 23 şi 21 de grade Celsius.

La noapte, cerul devine mai mult noros în toată ţara, iar în nord şi vest sunt prognozate averse torenţiale cu descărcări electrice. Vântul va avea intensificări. Temperaturile nocturne se vor încadra între 10 şi 20 de grade Celsius.

Pe litoral, temperatura aerului va creşte azi până la 27 de grade.

Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 17 grade Celsius în majoritatea staţiunilor.


Vremea va fi caldă şi în următoarele două zile, dar devine instabilă. Mâine sunt aşteptate ploi la deal şi la munte iar sâmbătă va ploua şi la câmpie.

Maximele termice vor ajunge la 33 de grade Celsius iar minimele la 10 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni.