Vreme în general caldă, dar și reprize de ploi, între 6 şi 18 iunie

Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii diurne vor ajunge și la 31 de grade Celsius în Banat, Crișana și Muntenia, și la 29 de grade Celsius în Transilvania, Maramureș, Moldova și Oltenia, în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averse în intervalul 6 – 9 iunie și 13 – 18 iunie, în aproape toate regiunile.


În zona Moldovei, până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, vremea se va menține caldă, iar mediile temperaturilor maxime se vor încadra între 27 și 29 de grade. Vremea se va răcori pe 8 iunie, astfel încât media temperaturilor diurne se va situa în jurul a 24 de grade. Apoi media temperaturilor diurne va crește de la 26 de grade în data de 9 iunie, până la 28 – 29 de grade în perioada 10 – 13 iunie. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, tendința temperaturii medii diurne va fi de ușoară scădere în zilele de 14 și 15 iunie, apoi în perioada 16-18 iunie variațiile de la o zi la alta nu vor fi semnificative. În medie, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, vor fi temperaturi maxime de 25 – 26 de grade.

Temperaturile nocturne nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta în perioada 5 – 8 iunie, urmând a se încadra între 14 și 16 grade. În data de 9 iunie, temperatura aerului va marca o scădere până la valori medii de 12 grade, pentru ca ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, valorile minime medii să crească ușor în zilele de 10 și 11 iunie până spre 13 – 14 grade, apoi (până pe 18 iunie) să se situeze în jurul a 14 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 7 – 9 iunie și 13 – 18 iunie.


În Maramureș, vremea va fi deosebit de caldă la începutul intervalului de prognoză, astfel încât în 6 iunie temperaturile diurne vor atinge o medie regională de 29 de grade. Pe 8 iunie însă, o răcire a vremii va determina maxime termice de aproximativ 23 de grade, iar apoi vremea se va încălzi din nou și media temperaturilor maxime va atinge 27 – 28 de grade între 10 și 13 iunie. În ultimele zile ale celor două săptămâni de prognoză regimul termic va fi ușor mai ponderat și se va apropia de cel climatologic normal, iar media temperaturilor maxime se va menține în jurul a 25 – 26 de grade. Minimele termice, de 13 – 15 grade în primele zile, vor scădea spre 9 grade pe data de 9 iunie, apoi vor crește din nou și vor atinge 12- 13 grade în intervalul 11 – 18 iunie. Averse pe arii mai extinse și mai importante cantitativ se vor semnala în intervalele 5 – 7 și 14 — 17 iunie, iar în celelalte zile probabilitatea pentru ploi va fi mai redusă.


La munte, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză nu vor fi variații termice semnificative. Astfel, între 5 și 7 iunie temperaturile medii diurne vor fi de 18 – 19 grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă, pe 8 iunie vor scădea spre 14 grade, iar apoi vor crește din nou și, în intervalul 10 – 18 iunie, se vor situa între 16 și 18 grade. Media temperaturilor minime între 5 și 8 iunie va fi de 9 – 10 grade, în data de 9 iunie va scădea spre 6 grade, iar apoi, în perioada 10 – 18 iunie, se va situa între 8 și 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 5- 8 iunie și, din nou, între 13 și 18 iunie.