Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, s-a întâlnit cu președintele Asociației „Salvează o inimă”, Vlad Dumitru Plăcintă, la primărie.
Cu ocazia acestei întâlniri s-au purtat mai multe discuții referitoare la campaniile umanitare de succes derulate de asociația menționată.
Înființată pe 12 decembrie 2012, cu 12 milioane de euro fonduri adunate din donații și mai mult de 500 de beneficiari, Asociația „Salvează o inimă” se implică în campanii de salvare a copiilor, în special cu malformații grave, oferindu-le șansa de a trăi și de a se dezvolta pentru viitor.
Activitatea prodigioasă a președintelui acestei organizații non-guvernamentale și rezultatele uimitoare l-au determinat pe primarul Cosmin Andrei să propună Consiliului Local Botoșani, în ședința ordinară din luna septembrie, acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al municipiului Botoșani.

„Mulți copii și-au recăpătat zâmbetele, mulți părinți și-au redobândit speranța, bineînțeles, și cu sprijinul acestui om care a dovedit în repetate rânduri că lucrează pentru oameni. În acest fel, ne manifestăm și noi aprecierea pentru implicarea sa în sprijinirea și ajutorarea semenilor” – a declarat primarul Cosmin Andrei.
2
1
0

